Substantivul

Substantivul este partea de vorbire care denumește ființe, obiecte, substanțe, locuri, fenomene ale naturii, evenimente și o serie de noțiuni abstracte. Este una din puținele părți de vorbire prezente în toate limbile (o alta este verbul). În unele limbi substantivele se modifică după număr și caz. În propoziție, substantivele au adesea rolul de subiect saucomplement direct, pot fi înlocuite de pronume sau pot fi determinate de adjective.

În exemplele de mai jos substantivele sînt subliniate:

• Tu ești Mircea?
• De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
• Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă.
• Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul.

Din categoria substantivelor pot face parte și cuvinte care denumesc acțiuni, calități, moduri de desfășurare a acțiunilor etc., care sînt de obicei exprimate prin verbe, adjective sauadverbe. Categorizarea corectă se face ținînd cont de rolul pe care aceste cuvinte îl au în propoziție și de proprietățile lor morfologice. Exemple de astfel de substantive sînt cele subliniate în fragmentele de mai jos (nu toate substantivele au fost marcate).

• acțiune: Ce-i mîna pe ei în luptă [...]?
• calitate: Codrii se înfiorează de atîta frumusețe [...].
• manieră: [...] nu răscoli cu-atîta grozavă ușurință titanica turbare                                                       Clasificarea substantivelor;

• Substantive proprii și substantive comune

• 
  

  Substantivul (sau numele) propriu denumește individual o ființă sau un lucru pentru a le deosebi de alte ființe sau lucruri din aceeași categorie. Substantivele proprii se scriu cu inițială majusculă: Franța, Ion Luca Caragiale, Pământ (când e vorba de planetă).

  Substantivul comun servește la indicarea obiectelor de același fel. Se scrie cu inițială minusculă cu excepția cazurilor cînd majuscula este cerută de alte reguli gramaticale sau necesități stilistice          

  
  

  Substantive numărabile și substantive nenumărabile

• 
  

  Se numesc substantive numărabile cele care denumesc obiecte separate, care se pot număra. Cele mai multe substantive care denumesc ființe, lucruri, fenomene ale naturii și locuri intră în această categorie. Substantivele numărabile au formă de plural, pot fi determinate de atribute (numerale, adjective) care exprimă cantitatea: trei purceluși, o mulțime de probleme,cîteva minute.

  Substantivele nenumărabile denumesc noțiuni care nu pot fi numărate și deci nu admit ideea de singular sau plural, precum o mare parte din noțiunile abstracte. Aceste substantive fie au numai formă de singular (sau forma lor de plural are un sens diferit), fie au numai formă de plural (sau forma de singular este practic nefolosită). Exemple:

  • defective de plural : oxigen, nea, liniște, sete, unt, lapte, aur.
  • defective de singular : zori, ochelari, cervide, cuișoare.                                                                  

    Substantive colective

  • 
    

    Substantivele colective sînt acele substantive care exprimă o colectivitate.

    Dupa modul de formare substantivele colective sînt:

    • simple / primare: hoardă, herghelie, neam, stol, turmă, trib, grup, mulțime
    • derivate cu sufix: aluniș, boierime, frunziș, țărănime, stejăriș, tineret, armată                           

      Substantive simple și substantive compuse                                            

    • 
      

      Substantivele simple pot fi primare (carte, floare etc.) sau derivate cu sufixe (bunătate, geamgiu, îndoială etc.)

      Substantivele compuse sînt formate din două sau mai multe cuvinte cu sens unitar. Exemple:

      • prin alăturare cu cratimă: cal-de-mare, argint-viu
      • prin alăturare cu spațiu: carte de credit, Ștefan cel Mare
      • prin contopire sau sudare: binefacere, bunăstare, bunăvoință, untdelemn
      • prin abreviere: FMI, FBI, OZN.                                                                                           

        Substantive masive

      • 
        

        Substantive concrete și substantive abstracte

      • 
        

        • substantivele concrete denumesc obiecte sau substanța constitutivă a unor obiecte: telefon, pantof, lampă, tablou
        • substantivele abstracte denumesc abstracțiuni: noroc, idee, fericire, atitudine, pace, liniște                                                

          Substantive epicene

        • Substantivele epicene sînt acele substantive care denumesc ființe, dar care au o singură formă pentru ambele sexe. Exemple: pește, veveriță, elefant .                       

          Categorii gramaticale                                                   

          Determinarea

        • În limba română, substantivele se remarcă prin faptul că articolul hotărît este enclitic, adică se așază la sfîrșitul cuvîntului și face corp comun cu acesta. Alte limbi balcanice și limbile scandinave prezintă aceeași particularitate, dar în familia limbilor romanice limba română reprezintă o excepție.                           

          Genul

        • 
          

          În timp ce la celelalte limbi romanice substantivele se împart după genul gramatical în două clase - substantive masculine și feminine - în limba română există și o a treia clasă, cea a substantivelor neutre. Acestea se comportă ca o combinație a celorlalte două clase, în sensul că la singular necesită același fel de acord gramatical cu adjectivele ca și substantivele masculine, iar la plural același acord ca și substantivele feminine: măr galben (n.) - nasture galben (m.); mere galbene (n.) -jucării galbene (f.)

          • Substantivele epicene sunt substantive care au o singură formă pentru masculin și feminin: cămilă, cioară, maimuță,șobolan, gîndac, țînțar, fluture, elefant.
          • Substantivele mobile sunt substantive (nume de ființă) cu o formă pentru masculin și alta pentru feminin: prinț – prințesă,gîscă – gîscan, unchi – mătușă.   

            Numărul

          • 
            

            Substantivele din limba română își modifică forma în funcție de număr. Limbile romanice se împart din acest punct de vedere în două categorii:

            • limbile în care forma de plural se construiește prin adăugarea sunetului /s/ (sau variante ale acestuia) și care derivă din forma de acuzativ din latină;

            • limbile în care pluralul derivă din terminația /i/ a nominativului din latină, și care se construiește în limbile moderne printr-o modificare vocalică însoțită sau nu și de alte mutații fonetice.

            Geografic, această separație se face pe linia La Spezia-Rimini care unește două localități din Italia. Limbile romanice vorbite la nord și la vest de această linie cad în prima categorie (spaniola, franceza etc.), iar celelalte, între care și limba română, cad în a doua.

            În limba română pluralul se formează prin adăugarea de sufixe (-i, -e, -uri, -le) însoțită și de alte modificări fonetice precum: mutații consonantice, mutații vocalice sau interpunere de alte foneme: om - oameni, roată - roți, fată - fete, steag - steaguri,pijama - pijamale.                                                                      

            
            

            Cazul

          • 
            

            În multe limbi substantivele își modifică forma după caz, marcînd astfel diverse funcții în enunț: subiect, posesor, instrument, obiect, loc etc.

            În română există cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ. Totuși, spre deosebire de pronume, substantivele pot avea numai cel mult trei forme distincte în funcție de caz: formele de nominativ și acuzativ sînt identice și la fel și formele de genitiv și dativ. În plus nu toate substantivele au formă de vocativ.